Se acordă unui absolvent al UVT pentru contribuția la creșterea prestigiului UVT în plan național și internațional.
De cele mai multe ori, finalizarea programelor de studii universitare și dobândirea statutului de „alumnus” al unei universități înseamnă, pentru majoritatea absolvenților din România, întreruperea oricăror legături cu mediul universitar. Drept urmare, una dintre provocările cotidiene ale mediului universitar românesc constă în a dezvolta practici prin care universitățile să mențină și să dezvolte sentimente și comportamente de apartenență și implicare în viața universităților în rândul foștilor studenți, respectiv ai actualilor absolvenți.
În acest context, Universitatea de Vest din Timișoara își propune să valorifice una dintre cele mai importante resurse de care dispune, și anume, comunitatea alumni a universității și, cu acest prilej, să evidențieze implicarea și aportul actualilor alumnus ai universității în susținerea și dezvoltarea universității. Cunoscut fiind faptul că toate persoanele care au absolvit Universitatea de Vest din Timișoara, indiferent de facultate sau de ciclul de studii (licență, master sau doctorat) devin aprioric și în mod formal membri ai comunității alumni, ne propunem să trecem de barierele formalismului și să stimulăm implicarea activă a tuturor alumnus în activitățile educative, de cercetare științifică și implicare în activitatea universității și a comunității.
În viziunea noastră, alumni sunt purtătorii de cuvânt ai Universității de Vest din Timișoara, sunt ambasadorii nenominalizați ai universității la nivel național și internațional, sunt cel mai bun exemplu al performanței și al calității procesului didactic și al activităților de cercetare științifică din universitate. Prin activitățile și rezultatele profesionale, alumni constituie acel liant activ care consolidează relația universității noastre cu piața muncii, cu mediul socioeconomic, sunt elementele active ale relației dintre cunoștințele teoretice și cele practice.
Pentru susținerea necondiționată a activităților derulate de Universitate, pentru sprijinul constant și implicarea susținută a proiectelor didactice și de cercetare științifică, pentru angrenarea studenților în proiecte de practică și nu în ultimul rând pentru promovarea Universității de Vest din Timișoara, cu prilejul primei ediții a Galei premiilor UVT pentru excelență este premiată implicarea celor mai reprezentativi exponenți ai comunității alumni a UVT.
– Horea Popescu (2022)
– Cristian Rudic (2021)
– Sorin Maxim (2020)
– Ioan T. Morar (2019)
– Silviu Oravitzan (2018)
– Cosmin Contra (2017)
– Vekas Ladislau (2016)
– Cătălin Gălătușe (2015)