Se adresează studenților și doctoranzilor UVT pentru contribuția la implementarea politicilor Universității de Vest din Timișoara și la realizarea misiunii acesteia.
Universitatea de Vest din Timișoara are rolul de a dezvolta societatea, de a dezvolta gândirea critică și de a forma și perfecționa resurse umane de o înaltă valoare. Premiul „Studentul Anului” reprezintă recunoașterea arătată studentului ce și-a adus cel mai puternic contribuția pentru atingerea misiunii universității.
Premiul va fi atribuit studentului multilateral dezvoltat, care a dat dovadă de bune rezultate academice, talent sau rezultate exceptionale și care poate demonstra realizările și contribuțiile aduse pentru dezvoltarea comunității.
Studentul anului trebuie să reprezinte un model pentru toți ceilalți studenți, fiind etalonul profesionalismului și eticii. În contextul în care pe umerii tinerei generații cade o mare responsabilitate pentru viitorul nostru, al tuturor, studentul anului urmează să fie o sursă de inspirație pentru studenți, o dovadă vie a faptului că tinerii pot produce o schimbare semnificativă în bine.
Avem obligația să demontăm barierele din calea dezvoltării fiecărui tânăr. Avem obligația să înlăturăm clasicul și comodul „nu pot” din mintea fiecărui student și să îl înlocuim cu încrederea în propriile forțe. Este datoria noastră să sprijinim studenții să își atingă potențialul și să îl pună în slujba societății.
Acordarea acestui premiu este deosebit de importantă atât pentru studenți, spre a demonstra valoarea pe care fiecare dintre ei o are, cât și pentru toți ceilalți membri ai comunității academice, cu scopul de a motiva fiecare persoană să ofere maximul de care dispune pentru a crește noi și noi generații de Oameni.
– Florin-Petrișor Andraș-Hurezan (2024)
– Emanuel Rusu (2023)
– Velibor Mladenovici (2022)
– Armand Voinov (2021)
– Iulia Toma (2020)
– Oana Brandibur (2019)
– Mihnea Florin Vîlceanu (2018)
– Andreea Sabaduș (2017)
– Astrid Maria Bolea (2016)
– Adrian Robu (2015)